Rame, cutii, culori şi amintiri

Povestea ramelor şi cutiilor vesele şi colorate ar putea începe cu un deja aşteptat „a fost odată ca niciodată”, dar acest odată nu s-a petrecut chiar aşa, la începutul lumii. Dar s-a petrecut la începutul lumii celui de-al doilea pruncuţ al meu. Adică atunci când încă el se afla în burtică. Şi tare îi era bine, cred eu. Dar tocmai de bine ce se afla, s-a gândit să cunoască lumea de afară, să audă culori şi să vadă sunete, provocându-şi mămica la ceva la care visase dintotdeauna şi care era mereu blocată în faţa pensulei şi a culorilor: să picteze ceva vesel, ceva care să trezească bucurie însă şi altora. Şi a îndemnat-o, cum ştia că iubeşte lemnul, să încerce cu o ramă simplă, care aproape cerea să fie atinsă de mână de om, să poată exprima şi ea ceva, nu ca celelalte miliarde de surori ale ei din toată lumea.

Şi mămica puiului a simţit că dorinţa e mai mare decât îşi imaginase vreodată, că ideile veneau frumos grămadă şi au început a curge gânduri, amintiri, stări, trăiri de demult sau de o clipă, toate colorate, nuanţate, potrivite cu parfumuri de stare, cu linii lungi, forme geometrice sau cu unduiri line. Cu gânduri la lumi îndepărtate, miros de alge sau umbreluţe-margarete în ploi roz, de vară. Cu flori decupate din calendare imaginare, cu puncte moderne, cu cercuri ameţitoare sau mozaicuri delicate.

Şi povestea a continuat, ca orice poveste, cu venirea pe lume a Făt-frumosului care creştea într-o zi cât alţii….dar ştiţi voi asta, cu apariţia cutiuţelor tainice, cu modele născute din mişcări de picioruşe rotunjoare ca şoriceii ăia albi…

Vin gândurile cu drag, iar ramele se nasc, aşa, ca pruncii, mai lin sau mai lung, cu zâmbete, surâsuri, dar şi cu lacrimi, însă toate toate din dragoste. Din dragoste pentru chipuri care se destind, care surâd după zile apăsătoare, pentru oameni care tresar în faţa verdelui tonic şi a violetului romantic, care pipăie rama ori cutia asigurându-se că e reală, nu inventată de imaginaţia lor. Care se bucură în faţa culorii şi a formelor. Fiindcă există, pentru fiecare, o ramă potrivită. O ramă potrivită cu toată fiinţa lor, ca nota de bază a unui parfum sau o ramă a stării de spirit. O ramă însă în sufletul căreia să se cuibuşească, aşa cum mi-a spus cineva drag, un chip iubit. Sau mai multe. Neapărat dragi tare.

Povestea mea trăită ar putea fi fără de sfârşit, dar cuvintele le opresc aici invitându-vă în lumea mea de poveste sau în povestea mea de lume unde să descoperiţi hăinuţa potrivită unei imagini dragi vouă.


Ce-şi pot şopti una alteia o ramă şi o cutiuţă de bijuterii dacă ar sta împreună pe acelaşi raft, îmbrăcate în rochiţe roz cu umbreluţe-margarete, colorate manual şi lăcuite pentru străluciri estivale? Ar depăna amintiri, s-ar lăuda cu ce păstrează fiecare drag, s-ar amuza ori ar cădea pe gânduri. S-ar admira reciproc. Aşa, ca orice e însufleţit.